MENIU

Atentatele din Bruxelles. Suma uriaşă care se pierde în fiecare zi, după închiderea aeroportului

Brussels Airlines înregistrează costuri zilnice de până la cinci milioane de euro (5,6 milioane de dolari), din cauza închiderii principalul său hub din capitala Belgiei, în urma atacurilor teroriste de săptămâna trecută, transmite Reuters.

Bruxelles-Zaventem, cel mai mare aeroport din Belgia, pe unde trec peste 23 de milioane de pasageri anual, rămâne închis până la noi dispoziții, forțând companiile aeriene să modifice rutele spre alte aeroporturi regionale sau spre țările vecine, mai ales Olanda și Germania.

Redirecționarea traficului de pasageri și pierderea veniturilor afectează Brussels Airlines, deținut în proporție de 45% de operatorul aerian german Lufthansa. Aeroporturile regionale din Liege și Antwerp oferă o alternativă limitată numai pentru zborurile pe distanță scurtă, a declarat un purtător de cuvânt al operatorului belgian. Aeroportul din Bruxelles a efectuat marți o serie de teste pentru a se asigura că lucrările de reparație, realizate după dublul atentat sinucigaș din terminalul de plecare, sunt satisfăcătoare, însă fără să precizeze data redeschiderii.

"Pentru a testa circuitul pasagerilor, aeroportul organizează, marți, o simulare de anvergură, în cursul căreia 800 de angajați ai aeroportului vor putea testa infrastructurile temporare de înregistrare", se arată în comunicatul Brussels Airlines. Atentatele comise pe 22 martie la aeroport și o stație de metrou din Bruxelles au făcut cel puțin 35 de morți și 340 de răniți, potrivit ultimului bilanț anunțat de autorităților belgiene.