Atentate teroriste la Paris. John Kerry, în capitala Franţei: „Vom învinge Daesh împreună“
Secretarul de stat american, John Kerry, sosit luni seară la Paris pentru a face dovada "relației puternice" dintre Statele Unite și Franța, a promis că cele două țări "vor lupta și învinge împreună" gruparea Statul Islamic, care a revendicat atentatele comise vineri la Paris, notează AFP.
"Statele Unite și Franța nu sunt doar prietene, ele formează o familie", a subliniat șeful diplomației americane — francofon și francofil—, care urmează să fie primit marți de președintele François Hollande și de ministrul de externe, Laurent Fabius.
În fața ambasadei americane iluminată în culorile Franței, secretarul de stat a exprimat "determinarea" celor doi aliați de a lupta împotriva terorismului, vorbind pe rând în franceză și engleză.
"Vom învinge Daech (acronimul arab pentru Statul Islamic) și pe toți cei care împărtășesc ideologia sa condamnabilă", a afirmat John Kerry în fața presei. "Vom lupta împreună împotriva lor și vom învinge", a continuat el.
"În orașul luminilor, întunericul nu va învinge niciodată. Istoria stă mărturie, Parisul a cunoscut vremuri mai întunecate. Și le-a depășit", a subliniat el, înainte de a lansa în franceză "Trăiască Franța și prietenia cu America".
În cursul acestei vizite, care nu a fost anunțată dinainte din motive de securitate, la trei zile după atentate, John Kerry "va reafirma angajamentul Americii pentru relația noastră puternică cu Franța", a spus purtătorul său de cuvânt, John Kirby, la sosirea șefului diplomației americane din Turcia unde a participat la summitul G20.
Anterior, președinția Franței a anunțat că François Hollande îl va primit pe oaspetele american marți dimineață, mai scrie AFP.