MENIU

Atentat terorist - Mai mulți profesori universitari au fost uciși în urma unui atentat cu bombă

Atentat terorist

Cel puţin patru persoane, printre care doi profesori universitari, şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost rănite în explozia unei bombe lângă autobuzul în care se aflau sâmbătă la nord de Kabul, potrivit autorităţilor, notează AFP.

Incidentul a avut în oraşul Charikar, capitala provinciei Parwan, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tareq Arian.

"Patru persoane au fost ucise şi 11 au fost rănite", a făcut cunoscut purtătorul de cuvânt.

Abdullah Abdullah, care conduce procesul de pace din ţară, a condamnat incidentul, pe care l-a numit "atac terorist".

Nicio grupare nu a revendicat deocamdată atentatul şi talibanii au negat că ar fi implicaţi.

Violenţa a crescut în ţară în ultimele săptămâni, cu ciocniri aproape zilnice între forţele guvernamentale şi talibani.

Talibanii au fost acuzaţi că vizează personalităţi afgane, în special jurnalişti, judecători, activişti civili şi politicieni, într-un val de asasinate ţintite la Kabul şi în alte oraşe.

În timp ce violenţele se intensifică, armata americană continuă să-şi retragă cei 2.500 de soldaţi rămaşi în ţară.

Luna trecută, preşedintele Joe Biden a ordonat armatei americane să finalizeze retragerea tuturor trupelor până la 11 septembrie, ceea ce va pune capăt implicării Statelor Unite pe teren într-un război care a început cu aproape 20 de ani în urmă, după atentatele de la 11 septembrie 2001.

Mai multe articole despre:
atentat terorist afganistan