Atentat la Bagdad, atac controversat în Afganistan
În pofida planului de securitate stabilit de forţele irakiene şi americane la jumătatea lunii februarie, atentatele sângeroase continuă la Bagdad. Operaţiunea de securizare a capitalei irakiene presupune implicarea a peste 90 de mii de militari, dar desfăşurarea lor se va face treptat.
Potrivit unui raport al Naţiunilor Unite, anul trecut violenţele, în cea mai mare parte inter- confesionale, au făcut numai la Bagdad peste 16 mii de victime.
Pe de altă parte, forţele irakiene şi americane au arestat şase militanţi ai reţelei Al Qaida, printre care un important responsabil regional.
În Afganistan, un atac al forţelor aliate s-a soldat cu moartea a opt civili şi rănirea altor 35. Operaţiunea a stârnit indignarea populaţiei civile. Mai mult, chiar şi agenţia Associated Press a anunţat că va depune o plângere împotriva armatei SUA, după ce doi jurnalişti ai săi au declarat că militarii americani au şters fotografii şi imagini video înregistrate după atac.
Potrivit unor martori oculari, trei civili ale căror trupuri se aflau într-un autovehiculul de teren au fost omorâţi de soldaţii americani după atacul propriu-zis.