Atentat kamikaze la o moschee din Camerun, în timpul rugăciunii. 12 oameni au murit
Potrivit primelor informații, 12 oameni și-au pierdut viața într-un atentat sinucigaș care a avut loc miercuri în timpul rugăciunii într-o moschee în extremul nordic din Camerun, zonă în care au loc deseori atacuri din partea grupării teroriste Boko Haram.
Atentatul a vizat moscheea din Kouyape, situată aproape de frontiera cu Nigeria, a potrivit Agerpres.
Gruparea Boko Haram, ale cărei origini se află în nord-estul Nigeriei, și-a intensificat atacurile în țările vecine Camerun, Ciad și Niger începând de anul trecut. Potrivit Reuters, multe din recentele atacuri din Camerun au fost întreprinse de către femei.