Atentat în Turcia: Șapte persoane și-au pierdut viața
Şapte persoane şi-au pierdut viaţa joi în explozia unei bombe la trecerea vehiculului în care se aflau, în sud-estul Turciei, au declarat autorităţile locale, care au atribuit explozia militanţilor kurzi ai Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), relatează AFP.
Bomba a explodat în jurul orei 15.00 în districtul Kulp din provincia Diyarbakir, a anunţat guvernoratul local, care a atribuit atacul unor ''membrii ai unei organizaţii teroriste separatiste'', în timp ce autorităţile turce au făcut referire la PKK.
Autorităţile locale au anunţat un bilanţ iniţial de patru morţi şi 13 răniţi. Trei dintre răniţi au decedat la scurt timp din cauza rănilor, au indicat surse medicale.
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a promis că vor fi mobilizate toate mijloacele pentru arestarea responsabililor acestui ''atac terorist atroce'', potrivit preşedinţiei turce.
Conflictul dintre Turcia şi PKK s-a soldat cu peste 40.000 de morţi de la declanşarea sa, în 1984.
Sursa: agerpres.ro
Mai multe articole despre:
atentat Turcia