Atentat cu exploziv la viața președintelui ucrainean
Un dispozitiv exploziv de mare putere a fost depistat şi dezamorsat în apropierea Preşedinţiei Ucrainei, la Kiev, anunţă surse din cadrul serviciilor de securitate citate de Kyiv Post.
"Dispozitivul a fost descoperit în cursul nopţii la intrarea principală a vehiculelor. Într-o cutie erau cinci grenade şi un kilogram de piese metalice. Era un dispozitiv foarte puternic", explică un oficial ucrainean, sub protecţia anonimatului.
Petro Poroşenko a fost învestit în funcţie în urmă cu o săptămână.
Administraţia prezidenţială de la Kiev urmează să difuzeze un comunicat oficial despre această situaţie.
Petro Poroşenko promite o "ripostă adecvată" după doborârea unui avion militar
Preşedintele Ucrainei, Petro Poroşenko, a promis sâmbătă "o ripostă adecvată" faţă de insurgenţii proruşi care au doborât un avion militar ucrainean, un incident soldat cu 49 de morţi.
"Cei care sunt implicaţi în acest act terorist de amploare vor fi pedepsiţi. Ucraina are nevoie de pace, iar teroriştii vor primi o ripostă adecvată", a declarat Poroşenko, decretând doliu naţional pentru duminică.
Cel puţin 49 de oameni au murit după ce insurgenţii au doborât, sâmbătă dimineaţă, un avion de transport militar ucrainean în zona oraşului Lugansk, anunţă armata ucraineană, citată de AFP.
Vladislav Selezniov, un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, a declarat că rebelii proruşi au doborât un avion militar de tip IL-76. "La bord erau nouă membri ai echipajului şi 40 de paraşutişti militari. Au murit toţi", a spus purtătorul de cuvânt.
"Teroriştii au tras focuri de armă în mod cinic şi trădător cu o mitralieră grea şi au atins avionul de tip IL-76 care transporta trupe şi care urma să aterizeze la Lugansk", a comunicat Ministerul ucrainean al Apărării.