MENIU

Atac sângeros al ISIS asupra fanilor Real Madrid: cel puţin 13 morţi şi 15 răniţi

Un atac sângeros s-a produs joi noaptea într-un fan club Real Madrid din Balad, Irak, unde se aflau mai mulţi suporteri.

Cel puţin 13 persoane au murit, iar alte 15 au fost rănite, după ce un bărbat a deschis focul în respectivul local, apoi a detonat o vestă "căptuşită" cu subtanţe explozibile. Atacul a fost revendicat de grupul Stat Islamic (SI), relatează International Business Times (IBT).

Potrivit publicaţiei sportive spaniole AS, citată de IBT, cel puţin 50 de suporteri se aflau în cafenea la momentul producerii atacului. Aceştia se adunaseră pentru a urmări împreună înregistrări ale unor meciuri mai vechi ale echipei favorite.

"Un grup de terorişti islamici, din grupul ISIS, au intrat în cafenea, înarmaţi cu arme AK-47 şi au început să tragă la întâmplare, în oamenii aflaţi înăuntru", a declarat Ziad Subhan, unul dintre suporteri. "Lor nu le place fotbalul, ei cred că este împotriva religiei. Este o tragedie teribilă", a adăugat el.


Mai multe articole despre:
Real Madrid atac fani cafenea ISIS stat islamic detonat