Atac la Stockholm. Martorii povestesc clipele de groază: "Am văzut trupuri acoperite cu cearșafuri"
Atac la Stockholm. Un camion a intrat în mulțime, vineri, într-o zonă aglomerată a capitalei suedeze Stockholm. Cel puțin trei persoane au murit.
”Am mers pe strada principală când un camion mare a apărut de nicăieri. Nu am putut vedea dacă era condus de vreun șofer, dar am văzut că a scăpat de sub control la intersecția Drottninggatan/Kungsgatan. Am văzut, de asemenea, și oameni cu cearceafuri pe ei. Întregul lor trup era acoperit”, a povestit un martor, pentru ziarul local ”Aftonbladet”.
Acesta a mai afirmat că persoanele care au văzut cele întâmplate au rămas pe loc filmând cu telefoanele mobile până când polițiștii au venit și le-au îndepărtat.
Alt martor, citat de thelocal.se, susține că a auzit mai multe focuri de armă, dar că acel camion nu a putut fi oprit.
Un jurnalist al radioului local povestește că a văzut mai multe cadavre întise pe asfalt și crede că numărul persoanelor decedate este mai mare de trei.