Atac cu maşină-capcană în Thailanda: Un mort şi peste 30 de răniţi
Un atac cu maşină-capcană care a avut loc marţi seara în sudul Thailandei s-a soldat cu un mort şi peste 30 de răniţi, a anunţat poliţia, citată de site-ul cotidianului Le Figaro.
Persoana ucisă este o thailandeză în vârstă de 34 de ani care se afla în apropierea hotelului Southern View din provincia Pattani. Potrivit poliţiei, acesta a fost grav avariat, potrivit mediafax.ro.
Spitalele unde sunt tratate victimele au anunţat că niciun străin nu se află printre răniţi. Provincia Pattani, una dintre cele trei din ţară în care este activă o rebeliune musulmană locală, nu este una turistică şi atrage puţini străini.
Atacurile cu bombă sunt frecvente în sudul Thailandei. De obicei, ele nu sunt revendicate, dar sunt atribuite acestei rebeliuni separatiste musulmane.