MENIU

Atac cu bombă, în Afganistan. A lovit un convoi al trupelor internaționale

Un atac sinucigaş cu bombă a vizat miercuri un convoi militar al trupelor internaţionale în provincia Kandahar din sudul Afganistanului, transmit DPA, Reuters şi Xinhua, citate de Agerpres.

Incidentul s-a produs în apropierea aeroportului din Kandahar, în zona Shor Andam din districtul Daman, la trecerea unui convoi cu militari străini, a precizat pentru DPA Haji Agha Lali Dastgiri, membru al consiliului provinciei.

Conform postului de ştiri local 1TV, care citează surse anonime, convoiul vizat aparţinea forţelor americane.

Katie Gray, purtătoare de cuvânt a trupelor NATO şi americane în Afganistan, nu a dorit să confirme sau să infirme informaţia.

La rândul său, Samim Khapalwak, purtător de cuvânt al guvernatorului din Kandahar, a confirmat că a avut loc un atac sinucigaş, dar nu a putut oferi detalii despre ţinta acestuia sau despre potenţiale victime.

Aeroportul din Kandahar găzduieşte o importantă bază militară a trupelor internaţionale care sprijină forţele de securitate afgane.

Nicio grupare nu a revendicat deocamdată responsabilitatea atacului.

Mai multe articole despre:
Afganistan Kandahar