Atac cibernetic de amploare în Ucraina. Site-urile Ministerului Apărării și ale unor mari bănci, sparte de hackeri
Mai multe site-uri ale Ministerului Apărării din Ucraina şi ale băncilor Privatbank şi Oşadbank au fost atacate de hackeri marți, potrivit Centrului pentru Securitate Cibernetică din țară.
Rusia ar putea fi responsabilă pentru atac, scrie BBC News.
Pe pagina web a Ministerului Apărării din Ucraina a fost postat un mesaj care anunța că site-ul trece prin lucrări de întreţinere.
Și Oşadbank a confirmat că e vizată de un atac cibernetic.
Cu o zi înainte, Reuters relata, citând surse occidentale din domeniul securităţii, că o incursiune rusă în Ucraina ar putea fi precedată de un război informaţional şi de atacuri cibernetice asupra infrastructurii critice a Ucrainei, precum reţelele de electricitate şi gaz.