MENIU

Atac armat la o şcoală din California. Cel puţin CINCI persoane au MURIT - atacatorul, printre ele

Atac armat marţi, la o şcoală din California: cel puţin cinci persoane au fost ucise şi doi copii au fost răniţi. Atacatorul se află şi el printre decedaţi, fiind împuşcat de forţele de poliţie. 

Şeriful din Tehama, California, a anunţat că atacul armat s-a produs la ora locală 8, la o şcoală elementară din Rancho Tehama. Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa, atacatorul aflându-se printre acestea, după ce a fost împuşcat mortal de poliţie. Doi copii au fost răniţi. 

Conform unui martor, bărbatul care a deschis focul ar fi un localnic, care l-ar fi rănit, înainte de incident, pe un alt localnic şi ar fi furat un camion, informează un ziar local. Acelaşi martor şi-a amintit că atacatorul, vecinul său, s-ar fi antrenat trăgând focuri de armă.

La faţa locului se află peste 100 de poliţişti, care cercetează cel puţin 5 locaţii în care s-a tras, în incinta şcolii.