MENIU

Atac armat în Florida, soldat cu 6 morţi. Un bărbat a ucis 5 persoane, apoi s-a sinucis

Un atac armat a avut loc în Florida, Orlando, anunţă BBC. Potrivit Poliţiei, cinci persoane au fost ucise de un fost angajat al unei intreprinderi, iar ulerior, acesta s-a sinucis, a anunţat șeriful comitatului Orange, din statul Florida. Incidentul a avut loc luni dimineaţă, în partea estică a oraşului, relatează ziarul local Orlando Sentinel. 

''Individul era un fost angajat al întreprinderii concediat în aprilie'', a declarat Demmings într-o conferință de presă, subliniind că incidentul nu are legătură cu terorismul. ''Pentru moment, acesta pare a fi un episod de violență la locul de muncă'', a mai spus șeriful. Individul, în vârstă de 45 de ani, a împușcat mortal patru bărbați și o femeie, după care s-a sinucis.

Pe contul său de Twitter, poliția din Orlando vorbea despre ''mai multe victime'' înregistrate în ''tragicul incident'', precizând că situația este ''sub control'' și că are loc o anchetă.

Reamintim că în urmă cu un an, 49 de oameni au murit într-un alt atac armat care a avut loc în Orlando, tot în Florida. Atentatul a fost comis de un islamist extremist: acesta a intrat într-un club de noapte pentru gay şi a ucis 49 de persoane.

Mai multe articole despre:
măsuri Florida BBC anunţ atac armat