MENIU

Atac aramat SUA. Colegă de clasă a criminalului, mărturii cutremurătoare: Am auzit o rafală de focuri de armă, poate 10 până la 15 împușcături. Val de reacții la nivel înalt

Atac SUA/Profimedia

Crima odioasă comisă în Georgia de un puști de 14 ani a șocat lumea internațională. 4 persoane, doi elevi de 14 ani și doi profesori de 35 și, respectiv, 39 de ani, au fost ucise cu sânge rece într-un atac armat la Apalachee High School din Winder, acolo unde, de altfel, învăța și criminalul. Alte nouă persoane au fost rănite și se află în spital. Din fericire acestea, nu au răni care să le pună viața în pericol. Vinovat de producerea acestui masacru este Colt Gray. Adolescentul s-a predat rapid după intervenția poliției și „va fi acuzat de crimă”, urmând să fie judecat ca un adult. Filmul masacrului comis de tânăr relevă modul odios în care acesta a pus în practică oribila faptă. Mai mult, se pare că incidentul ar fi putut fi evitat și asta deoarece, în urmă cu un an, acesta a fost interogat de forțele de ordine în legătură cu amenințări făcute în mediul online privind comiterea unui atac armat într-o școală. Tânărul de numai 13 ani pe atunci a negat însă orice implicare. Casa Albă a transmis și ea un comunicat în care condamnă teribila faptă și cere schimbarea legislației. Reacții au avut și candidații la cursa pentru președinția SUA, Kamala Herris și Donald Trump

Cum s-a produs atacul

Lyela Sayarath, în vârstă de 16 ani, a declarat pentru CNN că atacatorul s-a așezat lângă ea la cursul de algebră. El a părăsit clasa mai devreme, moment în care s-a gândit că ar fi chiulit întrucât nu s-a îndreptat către toaletă, relatează HotNews.

 
O altă elevă care s-a dus la ușă a fugit înapoi când a văzut că acesta avea o armă.

Atac SUA/ Profimedia

„Cred că a văzut că nu-l vom lăsa să intre”, a spus Lyela. „Și cred că ușa clasei de lângă mine era deschisă, așa că am impresia că a început să tragă în clasă.”

La început, ea a declarat pentru CNN că a auzit o rafală de focuri de armă – poate 10 până la 15 împușcături – și apoi au fost „un fel de unul după altul”.

Elevii au căzut la podea și s-au târât până la colț, a mai povestit fata.

„Se pare că nu a plănuit prea bine acest lucru sau că nu era foarte priceput cu arma, deoarece nu a încercat să tragă în ușa noastră. Odată ce a văzut că nu poate intra în clasa noastră, s-a dus la următoarea”, a arătat ea.

Joe Biden face apel la schimbarea legislației

Casa Albă a transmis într-o declarație de presă că președintele Joe Biden a fost informat cu privire la atac, "iar administrația sa va continua să se coordoneze cu oficialii federali, de stat și locali pe măsură ce vom primi mai multe informații”.

„Jill și cu mine deplângem moartea celor a căror viață a fost curmată din cauza unei violențe armate fără sens și ne gândim la toți supraviețuitorii ale căror vieți sunt schimbate pentru totdeauna”, a spus Biden, făcând apel la republicani să colaboreze cu democrații pentru a adopta „o legislație de bun simț privind siguranța armelor”.

Vicepreședintele Kamala Harris, candidatul Partidului Democrat la președinție, a numit atacul o „tragedie fără sens”.

„Trebuie să oprim asta. Trebuie să punem capăt acestei epidemii de violență armată”, a declarat Harris la începutul unui eveniment de campanie în New Hampshire.

Fostul președinte Donald Trump, candidatul republican la președinție, a scris pe social media că „inimile noastre sunt alături de victime și de cei dragi celor afectați de tragicul eveniment din Winder, GA. Acești copii dragi ne-au fost luați mult prea devreme de un monstru bolnav și dereglat”.