MENIU

ATAC ANTISEMIT ÎN KANSAS: trei persoane, UCISE de un neonazist

ATAC ANTISEMIT ÎN KANSAS: trei persoane, UCISE de un neonazist

Trei persoane au fost ucise de un neonazist în statul american Kansas. Atacul s-a produs la un azil evreiesc.

Un bărbat alb, septuagenar, a ucis duminică trei persoane într-un centru comunitar şi un azil evreieşti din Kansas (centrul Statelor Unite), înainte de a fi reţinut de poliţie, relatează AFP.

Şeful poliţiei din Overland Park, un orăşel situat în apropiere de Kansas City, a refuzat să califice în acest stadiu drept antisemite faptele bărbatului, argumentând în cadrul unei conferinţe de presă că este "prea devreme în anchetă".

Martori oculari citaţi de presa americană au declarat că l-au auzit pe bărbat strigând "Heil Hitler" în timpul arestării, care a avut loc fără violenţe.

Şeful poliţiei, John Douglass, a refuzat să confirme această informaţie.

"În mod evident, cu un astfel de act de violenţă în două centre evreieşti, apare întrebarea" cu privire la caracterul antisemit al atacului, care este o axă a anchetei, a declarat el.

Suspectul a făcut "mai multe declaraţii" în maşina poliţiei care îl ducea la comisariat, a adăugat el, fără a preciza însă conţinutul acestora.

Preşedintele Barack Obama a condamnat acest atac pe care îl consideră "oribil" şi a prezentat condoleanţe familiilor victimelor.

Faptele au avut loc în cursul după-amiezii, iar primele apeluri la serviciile de urgenţă au fost înregistrate la ora locală 13.03 (21.03 ora României), când suspectul a deschis focul asupra Centrului comunitar evreiesc din Kansas City, provocând moartea a două persoane, între care un adolescent.

Potrivit rabinului Herbet Mandl, bărbatul şi-a întrebat victimele dacă sunt evrei înainte de a deschide focul asupra lor.

Aproximativ 75 de persoane, dintre care numeroşi copii care ascultau o competiţie televizată de cântece, se aflau în acest centru comunitar, care este dotat cu un teatru.

Presupusul atacator era înarmat cu o armă cu pompă, dar poliţia consideră că acesta ar fi putut avea asupra sa, de asemenea, un pistol şi o puşcă de asalt.

Suspectul "nu este din Kansas" şi nu era cunoscut de poliţie, a declarat John Douglass refuzând să îi dezvăluie identitatea.

Septuagenarul a părăsit apoi rapid locul faptei la bordul maşinii sale, pentru a merge într-un azil din apropiere, numit Village Shalom.

Acolo, el a ucis o septuagenară, despre care nu se ştie dacă era rezidentă a azilului.

În total, suspectul a deschis focul asupra a cinci persoane, ratând două şi ucigând trei, a rezumat şeful poliţiei.

"Nu avem indicii că (atacatorul) îşi cunoştea victimele", a adăugat John Douglass.

FBI, care a participat la anchetă, a înregistrat 674 de incidente cu caracter antisemit în 2012 pe teritoriul american, o cifră stabilă în raport cu anul precedent.

Această cifră reprezintă aproape două treimi dintre incidentele calificate drept antireligioase.

Incidentele cu caracter antireligios nu reprezintă decât o cincime din crimele şi delictele calificate drept motivate de "ură" de către FBI, faţă de aproape jumătate dintre incidentele cu caracter rasial.

Într-un comunicat, Consiliul pentru relaţii islamo-americane (CAIR), cea mai mare asociaţie musulmană de apărare a drepturilor civice în Statele Unite, şi-a exprimat "solidaritatea" faţă de comunitatea evreiască americană.

"Suntem întristaţi de acest act brutal de ură. Americanii de toate credinţele trebuie să se reunească pentru a respinge aceste ideologii extremiste care pot conduce la astfel de acte de neiertat şi de neconceput", afirmă CAIR.