MENIU

Arnold Schwarzenegger s-a întâlnit cu Papa Francisc la Vatican. Despre ce au vorbit cei doi

Actorul american Arnold Schwarzenegger s-a întâlnit cu papa Francisc, miercuri, la Vatican, în cadrul unei audienţe generale a Suveranului Pontif.

Starul hollywoodian se află la Vatican pentru a promova o iniţiativă ecologistă, ce vizează reducerea emisiilor de carbon şi creşterea gradului de conştientizare în rândul populaţiei asupra efectelor generate de încălzirea globală, conform news.ro.

După această întâlnire, actorul a publicat pe contul lui de Facebook o fotografie realizată în timpul întâlnirii sale cu papa Francisc.

”A fost o mare onoare pentru mine să mă întâlnesc cu Sanctitatea Sa Papa Francisc. Sunt un mare fan al lui - el nu este doar un minunat lider al Bisericii Catolice, ci şi un susţinător fantastic al tuturor fiinţelor create de Dumnezeu. Activitatea lui din domeniul ecologiei mă inspiră şi aştept cu nerăbdare să lucrăm împreună pentru a asigura un viitor bazat pe energii curate”, a scris Arnold Schwarzenegger în mesajul care însoţeşte acea fotografie.

Aceasta nu a fost însă prima întâlnire a starului de cinema cu un suveran pontif. Actorul s-a întâlnit şi cu regretatul papă Ioan Paul al II-lea în 1983.

Arnold Schwarzenegger este un actor, culturist şi politician american de origine austriacă, născut pe 30 iulie 1947.

Supranumit ”Stejarul austriac” în timpul carierei de culturist şi ”Schwarzy” în timpul carierei sale de actor, starul hollywoodian a devenit cunoscut în ultimii ani şi sub numele de ”Governator” (contragere amuzantă între ”Guvernator” şi ”Terminator”). A devenit o vedetă de talie mondială şi unul dintre cei mai cunoscuţi culturişti din lume, având în palmares cinci titluri de Mister Univers şi şapte titluri de Mister Olympia.

Fizicul său excepţional i-a deschis larg uşile marilor studiouri de la Hollywood, unde a devenit un star de prim rang în anii 1980 şi 1990, combinând în filmografia sa roluri din pelicule fantasy - ”Conan Barbarul”, ”Red Sonja” -, de acţiune - ”Last Action Hero”, ”True Lies”, ”Eraser” -, comedie - ”Gemenii/ Twins”, ”Gravidul/ Junior” - şi SF - ”Predator”, ”Total Recall” şi ”Terminator”. În acea perioadă a colaborat cu o serie de regizori celebri, precum John Milius, James Cameron, John McTiernan, Paul Verhoeven şi Ivan Reitman.

După ce a fost guvernator al statului California, între 17 noiembrie 2003 şi 3 ianuarie 2011, starul american şi-a reluat cariera cinematografică şi a jucat în mai multe filme, inclusiv în cel mai recent opus al francizei ”Terminator”.

Mai multe articole despre:
Arnold Schwarzenegger