MENIU

Armistiţiu permanent anunţat de palestinieni după 50 de zile de război. Israelul acceptă propunerea

<p>Armistiţiu permanent anunţat de palestinieni după 50 de zile de conflict</p>

Un acord privind un armistiţiu permanent a fost încheiat pentru a pune capăt celor 50 de zile de război între mişcarea islamistă Hamas şi Israel în Fâşia Gaza, a anunţat, marţi, un oficial palestinian, scrie Mediafax. UPDATE: Israelul a acceptat propunerea egipteană pentru o încetare a focului în Fâșia Gaza, a indicat marți un înalt oficial israelian, citat de agenția Reuters.

Armistiţiul între Hamas şi Israel va intra în vigoare marţi, la ora 16.00 GMT (19.00 ora României), în Fâşia Gaza, a anunţat un oficial palestinian sub acoperirea anonimatului, citat de AFP.

Preşedintele Mahmoud Abbas urmează să anunţe la deschiderea unei reuniuni a conducerii palestiniene, prevăzută pentru ora 16.00 GMT (19.00, ora României), detaliile acestui acord, care prevede în special "ridicarea blocadei în Fâşia Gaza" impusă de Israel în 2006, principala solicitare a palestineinilor, a precizat oficialul, sub acoperirea anonimatului.

Mişcarea islamistă palestiniană a confirmat ulterior acordul în vederea unui armistiţiu cu Israelul, considerând că reprezintă "o victorie pentru rezistenţă", referire la grupările armate din Fâşia Gaza.

Moussa Abou Marzouq, unul dintre liderii Hamas în exil care a participat la negocierile de la Cairo în vederea unui armistiţiu, a anunţat, într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, că acordul reprezintă "o victorie pentru rezistenţă", iar ora exactă a intrării în vigoare a armistiţiului urmează să fie precizată ulterior.

Războiul dintre armata israeliană şi grupările palestiniene s-a soldat în 50 de zile cu peste 2.130 de morţi în rândul palestinienilor şi cu 68 de victime în rândul israelienilor.

Mai multe articole despre:
Israel Gaza Hamas palestinieni armistitu