MENIU

Armata israeliană a făcut incursiuni terestre în Fâşia Gaza, în căutarea unor teroriști şi a unor persoane răpite

Forţe terestre israeliene au efectuat incursiuni terestre în Fâşia Gaza, în ultimele 24 de ore, a anunţat vineri armata israeliană. Acțiunile de mică amploare au pregătit terenul pentru ofensiva terestră majoră aşteptată în enclavă palestiniană dens populată.

”În cursul ultimelor 24 de ore, forţe ale armatei israeliene au desfăşurat raiduri localizate în interioriul teritoriului Fâşiei Gaza”, în căutarea unor ”terorişti” şi în căutare de ”armament”, precizează armata israeliană, relatează AFP, citat de news.ro.

 

În timpul acestor operaţiuni, s-au depus eforturi ”de căutare a unor persoane date dispărute”, anunţă armata israeliană.

 

Militari israelieni au ”destructurat celule teroriste şi infrastructuri”, şi anume ”o celulă a Hamas care a tras rachete antitanc către teritoriul israelian”, se arată în acest comunicat.

 

Bilanţul victimelor palestiniene în enclavă a crescut în ultimele ore.

 

Ministerul Sănătăţii de la Gaza a anunţat că 1.799 de palestinieni - inclusiv 583 de copii şi 351 de femei - au fost uciţi, iar alţi 6.388 au fost răniţi în atacuri aeriene israeliene în Fâşia Gaza de la începutul conflictului, sâmbătă.

Armata israeliană a cerut populaţiei palestiniene să se mute în sudul Fâşiei Gaza până la ora locală 20.00 (la fel ca ora României).

 

Mai multe articole despre:
israel raboi gaza invazie teroristi hamas