MENIU

Aripa siriană a al-Qaida revendică răpirea unor membri ai Forţei ONU din Platoul Golan

Frontul al-Nosra, aripa siriană a al-Qaida, a revendicat răpirea a peste 40 de membri originari din Fiji ai Forţei ONU din Platoul Golan, reţinuţi de patru zile, potrivit centrului american de monitorizare a site-urilor islamiste SITE, citat de AFP.

 Această grupare care luptă alături de rebeli împotriva regimului lui Bashar al-Assad, a dat asigurări că soldaţii sunt trataţi bine, într-un comunicat reprodus de SITE, în noaptea de sâmbătă spre duminică.

Al-Nosra publică fotografiile a 45 de membri ai UNDOF (Forţa ONU de supraveghere a dezangajării militare dintre Siria şi Israel), luaţi ostatici de joi.

ONU a vorbit despre 44 de soldaţi răpiţi, afirmând că sunt reţinuţi de grupări rebele, dar fără a preciza care.

 Washingtonul a acuzat Frontul al-Nosra, înscris pe lista neagră a "organizaţiilor teroriste străine".

În comunicatul său, Frontul al-Nosra afirmă că a reţinut militarii ca represalii faţă de "complicitatea ONU" cu regimul "criminal" al lui Bashar al-Assad, angajat într-un război de peste trei ani împotriva rebelilor.

"În toţi aceşti ani, Naţiunile Unite au părut să fie alături de sirieni în revoluţia şi lupta lor contra regimului criminal, dar nici o rezoluţie nu a fost adoptată pentru a opri aceste crime", se arată în comunicat.

"În schimb, ONU a adoptat mai multe rezoluţii în unanimitate împotriva islamiştilor, impunând sancţiuni Frontului al-Nosra şi plasându-l pe lista organizaţiilor teroriste", adaugă textul.

Membrii Forţei ONU au fost capturaţi în urma unor confruntări violente între armată şi grupări rebele, inclusiv al-Nosra, în apropiere de Quneitra, în zona de dezangajare delimitată în 1974, unde patrulează UNDOF.

Mai multe articole despre:
ONU platoul golan frontul al-nosra