Arabia Saudită e gata să îi execute pe asasinii ziaristului Khashoggi
Parchetul din Arabia Saudită a cerut joi pedeapsa cu moartea împotriva a cinci responsabili ai regatului puşi sub acuzare în cazul uciderii lui Jamal Khashoggi, precizând că jurnalistul saudit a fost sedat şi dezmembrat în cadrul consulatului ţării sale din Istanbul, conform procurorului general, relatează AFP, EFE, Reuters şi dpa, citate de Agerpres.
Potrivit purtătorului de cuvânt al parchetului, Khashoggi, editorialist critic la adresa puterii, şi în special a prinţului moştenitor Mohammad bin Salman, a fost ucis la 2 octombrie după ce a fost sedat în consulatul ţării sale din Istanbul, unde a fost dezmembrat de cinci responsabili saudiţi.
Unsprezece din cele 18 persoane arestate în legătură cu moartea lui Khashoggi luna trecută au fost inculpate, a spus reprezentantul parchetului, fără a face publice numele celor 11 inculpaţi.
Totodată, parchetul general a susţinut că prinţul moştenitor Mohammed bin Salman a aflat de asasinarea jurnalistului abia după comiterea faptei, prin intermediul ''rapoartelor false'' prezentate de agenţii responsabili cu operaţiunea şi ''al mijloacelor de comunicare''.
Purtătorul de cuvânt al parchetului a mai spus că un fost director-adjunct al serviciului de informaţii al regatului este cel care a plănuit uciderea jurnalistului.
"Aşteptăm un răspuns din partea Turciei la cererea noastră de a primi probele şi înregistrările audio legate de acest caz", a mai afirmat oficialul.
Khashoggi, colaborator al cotidianului The Washington Post din SUA, a fost ucis pe 2 octombrie după ce a intrat în consulatul Arabiei Saudite la Istanbul pentru documente necesare pentru a se căsători cu logodnica sa, cetăţeană turcă. Corpul lui nu a fost încă găsit. După ce a negat mai multe săptămâni, Arabia Saudită a recunoscut în cele din urmă că Jamal Khashoggi a fost ucis în consulat.