Țara în care au fost puse aparate de aer condiționat pe stradă
Autoritățile din Qatar, una dintre țările cu cea mai caldă climă din lume, au recurs la măsuri extreme pentru a asigura siguranța populației.
Temperaturile pe timpul verii depășesc constant 45 de grade în Qatar, ceea ce a determinat mutarea Campionatului Mondial de Fotbal din 2022, pe timpul iernii.
Din acest motiv, au fost montate aparate de aer condiționat pe trotuare și în piețe, astfel încât temperaturile să fie suportabile pentru populație, potrivit Daily Mail.
De asemenea, în capitala Doha, mai multe străzi și piețe au fost acoperite cu un strat de vopsea specială, albastră, pentru a reduce temperatura asfaltului.
“Temperaturile asfaltului închis la culoare sunt cu 20 de grade mai mari pentru că negrul atrage și emite căldură”, a explicat inginerul Saad Al-Dosari.
Și alte țări au mai apelat la metoda vopsirii asfaltului pentru a reduce temperaturile. Vara trecută, autoritățile din Los Angeles au acoperit șoselele cu un strat de vopsea gri deschis.