Țara din zona euro unde prețul apartamentelor s-a prăbușit până la 10.000 de euro
Preturile apartamentelor cu doua camere din Atena au scazut pana la 10.000-15.000 de euro, in anumite zone, dupa prabusirea pietei imobiliare, in contextul crizei. Iar pentru anul acesta, Federatia Agentilor Imobiliari Eleni se asteapta la continuarea trendului accelerat de declin.
Colapsul preţurilor a fost cauzat de eforturile disperate ale unui număr tot mai mare de proprietari de a vinde, astfel încât să scape de povara tot mai mare a taxelor. Veniturile la buget din taxa pe proprietăţi imobiliare sunt estimate anul următor la 3,8 miliarde de euro, faţă de 500 de milioane de euro în 2009, scrie Mediafax.
De asemenea, imigranţii preferă să vândă pentru a putea părăsi ţara, întimp ce proprietarii greci găsesc cu dificultate chiriaşi, iar sumele încasate abia acoperă taxele.
Preţurile au scăzut considerabil în general, dar cel mai puternic afectate sunt apartamentele cu două camere din Kato Patissia, Kypseli, Aghios Panteleimon, Sepolia şi Pangrati, precum şi cele situate la parterul clădirilor în diverse zone ale Atenei.
Chiar şi la preţuri de 10.000-15.000 euro, cererea este aproape inexistentă, notează Kathimerini.
Un sondaj recent al Băncii Greciei arată că o locuinţă este vândută după ce s-a aflat pe piaţă în medie 10 luni, în timp ce diferenţa dintre preţul cerut şi cel primit este de circa 20%.
Federaţia Agenţilor Imobiliari Eleni a avertizat, luni, că piaţa ar putea intra în colaps din cauza unui nou impozit pe proprietate.
După o scădere a preţurilor cu 30-50% în ultimii ani, din cauza recesiunii şi a taxelor, noul proiect de lege în loc să reducă impozitarea excesivă îngheaţă tranzacţiile, a avertizat preşedintele organizaţiei agenţilor imobiliari, Ioannis Revithis, citat de AFP.
Potrivit acestuia, preţurile din 2014, an critic pentru piaţa imobiliară, vor continua să scadă, cu până la 20%.
Statul elen a fost nevoit să introducă o taxă pe locuinţe la cererea creditorilor internaţionali, întrucât măsura a fost considerată o sursă sigură de venit.