Aplicația de mesagerie Telegram va fi blocată în Rusia pentru că nu colaborează cu FSB-ul
Un tribunal din Moscova a ordonat vineri blocarea mesageriei Telegram în Rusia, pentru că aceasta a refuzat să furnizeze Serviciului Federal de Securitate (FSB) codurile ce ar permite citirea mesajelor criptate, informează AFP, citată de Agerpres.
Agenţia rusă de reglementare Roskomnadzor, care a sesizat justiţia, a atenţionat joi că decizia va fi pusă în aplicare 'imediat' ce va fi emisă o decizie.
Audierea a avut loc în absenţa reprezentanţilor Telegram, care au explicat că nu vor să participe la o 'farsă'.
Aplicaţia, care are 200 de milioane de utilizatori în întreaga lume, este cunoscută pentru faptul că oferă o confidenţialitate sporită şi este angajată de mai multe luni într-o luptă cu autorităţile ruse, care în ultimii ani exercită o presiune în creştere asupra internetului.
Avocatul mesageriei, Pavel Cikov, a denunţat o decizie care 'demonstrează încă o dată că justiţia (rusă) serveşte în mod fidel intereselor puterii, fără a se preocupa să păstreze o minimă aparenţă'. Acest verdict 'apropie Rusia de ţările unde ura triumfă, unde se taie capete şi unde se duce război împotriva progresului şi libertăţii', a adăugat Cikov pe contul său Telegram.
El a declarat cu o zi înainte că Pavel Durov, cofondatorul Telegram, le-a interzis avocaţilor săi să se prezinte la audiere, pentru 'a nu legitima această farsă'.
În 20 mai, Roskomnadzor i-a dat 15 zile mesageriei Telegram pentru a furniza codurile sale de criptare. 'Informaţiile difuzate de Telegram pot conţine date utilizate de organizaţii teroriste şi extremiste', a declarat către audienţă o reprezentantă a Roskomnadzor, afirmând că aceasta ar constitui 'o ameninţare la adresa Federaţiei Ruse'.
Mesageria a explicat anterior că cerinţele autorităţilor sunt 'inaplicabile' din punct de vedere tehnic, dat fiind sistemul foarte complex de criptare, potrivit căruia mesageria însăşi nu are acces la unele comunicaţii.