MENIU

Apariţie SURPRIZĂ a lui Nicolas Sarkozy la un miting electoral. PRIMUL PAS către prezidenţiale?

<p>Nicolas Sarkozy </p>

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy pare să fi făcut încă un pas către eventuala sa candidatură în 2017 asistând luni, în ovaţii, la primul mare miting al candidatei dreptei la primăria Parisului, relatează AFP.

Aceasta este prima dată când Sarkozy, a cărui participare nu a fost anunţată, se implică în favoarea unui candidat după ce s-a retras din viaţa politică, în urma înfrângerii suferite la alegerile prezidenţiale din 2012 în faţa socialistului François Hollande.

Sarkozy a fost ovaţionat timp de mai multe minute de cei aproximativ 2.000 de militanţi reuniţi într-o sală de gimnastică din Paris, care scandau "Nicolas, Nicolas".

La sosirea sa, Sarkozy a declarat că a venit cu un singur motiv, respectiv "prietenia şi admiraţia" pe care i-o poartă lui Nathalie Kosciusko-Morizet, candidata UMP, partidul lui Sarkozy, la primăria Parisului în cadrul alegerilor municipale din 23 şi 30 martie.

Kosciusko-Morizet a fost Ministrul Ecologiei în timpul preşedinţiei lui Nicolas Sarkozy, apoi purtătoarea sa de cuvânt în timpul campaniei prezidenţiale din 2012.

Fostul preşedinte s-a aşezat în primele rânduri pentru a auzi discursul candidatei, fără să urce la tribună.

În faţa mulţimii de militanţi, candidata UMP i-a mulţumit pentru susţinere. "Apreciez gestul de fidelitate şi prietenie pe care ni l-a adresat", a declarat ea.

"Nathalie va fi un primar al Parisului formidabil", a declarat fostul preşedinte al Republicii la părăsirea sălii.

Sarkozy, care a avut doar câteva apariţii publice de la înfrângerea sa în 2012, a părut deja să facă un pas de revenire pe scena politică în urmă cu zece zile în cadrul unei deplasări remarcate într-o staţiune balneară pe coasta atlantică.

"Acolo unde marea s-a retras, ea revine ...", a declarat el în faţa unei adunări deja cucerite.

La încheierea mitingului de luni, militanţii păreau bucuroşi de venirea lui Nicolas Sarkozy. "Te unge la inimă. Prezenţa sa a fost o surpriză. Dacă a venit, înseamnă că toate speranţele sunt permise", a reacţionat un militant în vârstă de 73 de ani, care nu a dorit să îşi spună numele.