MENIU

Anunț-șoc la Kiev. Zelenski i-a demis pe toți șefii centrelor de recrutare. Sunt acuzați de „trădarea”

Volodimir Zelenski a invocat o serie de probe șocante

Anunț-șoc la Kiev, în condițiile în care contraofensiva ucraineană nu pare să aibă rezultatele așteptate. Președintele Volodimir Zelenski i-a demis vineri pe toți șefii centrelor de recrutare, după ce ar fi fost descoperite probe șocante legate de acte de corupție ce pot căpăta chiar forma trădării intereselor naționale.

Zelenski a afirmat într-un comunicat de presă că la controalele efectuate la birourile de recrutare au fost descoperite dovezi de abuzuri de putere, de la dobândirea unor averi ilicite la transportarea peste graniță a unor bărbați apți de a fi moblizați, în ciuda interdicției impuse chiar în prima zi a războiului împotriva invadatorilor ruși, anunță Reuters

El a precizat că șeful Statului Major al Ucrainei, va fi responsabil de implementarea deciziei și că viitorii candidați pentru posturile de șefi ai centrelor de recrutare vor fi verificați întâi de SBU, Serviciul de Securitate de la Kiev.

 

Guvernul ucrainean a mai fost zguduit de un scandal de corupție la începutul anului, după ce presa locală a arătat că ministerul Apărării cumpără alimente pentru armată la prețuri de 2-3 ori mai mari decât cele din magazinele alimentare din Kiev.

 

​Cinci guvernatori regionali şi patru viceminiştri au fost demişi din funcţie în urma scandalului, însă ministrul Reznikov a fost scutit, considerându-se că nu a fost direct responsabil.

Mai multe articole despre:
zelenski sefi demisi gtradare razboi putin