Anunț oficial de la Washington despre vaccinarea COVID-19: De când NU mai e obligatorie la intrarea în SUA
Alerta coronavirus va fi ridicată în Statele Unite în această lună, anunță Casa Albă. Astfel că nu va mai fi obligatorie vaccinarea anti-COVID la intrarea pe teritoriul american.
Statele Unite vor ridica, pe 11 mai, obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19 pentru cei care intră pe teritoriul american, adică funcţionarii federali şi călătorii internaționale care sosesc pe cale aeriană.
Anunțul coincide cu încheierea stării de urgență decretate de Washington la începutul pandemiei, în ianuarie 2020.
Preşedintele Joe Biden a ridicat oficial starea de urgenţă naţională legată de COVID-19 pe 11 aprilie, instituită de trei ani în SUA. Casa Albă a annunțat atunci că preşedintele a ratificat o lege adoptată de Congres „care pune capăt stării de urgenţă naţionale legată de pandemia de Covid-19″ în Statele Unite. Starea de urgenţă sanitară, o măsură distinctă, expiră pe 11 mai.
De asemenea, odată cu ridicarea stării de urgență, fondurile considerabile alocate începând cu 2020 pentru a oferi teste, vaccinuri gratuite şi alte măsuri de urgenţă nu vor mai fi disponibile. Dar Casa Albă a precizat că se lucrează în continuare la următoarea generaţie de vaccinuri şi alte măsuri pentru a combate orice variante viitoare ale coronavirusului.
Astfel, după 11 mai, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) nu va mai raporta nivelurile comunitare ale răspândirii COVID-19. În schimb, vor fi monitorizate spitalizările COVID-19, la fel cum se procedează și în cazul altor infecții respiratorii, ca, de exemplu, gripa, potrivit CNN.
Spitalizările COVID reprezintă totuși un indicator incomplet pentru monitorizarea cazurilor de boală, pentru că o persoană ajunge la spital după 7-10 zile de la infectare și în acest fel oamenii nu mai primesc informări la timp despre o posibilă creștere a infectărilor într-o anumită zonă, comentează CNN. Astfel că încheierea raportărilor ar putea face mai dificil controlul COVID-19, avertizează și pacienții cu grad mare de vulnerabilitate în fața bolii, alături de experți.
În același timp însă, raportarea cazurilor de boală nu mai reprezintă o metodă sigură de monitorizare a răspândirii într-o anumită regiune pentru că oamenii se testează deja la domiciliu iar îmbolnăvirile nu au mai fost raportate autorităților sanitare.
În prezent, 97% dintre statele din SUA înregistrează un nivel scăzut de cazuri de COVID-19, cu 79 de comitate la un nivel mediu de îmbolnăviri și doar 15 comitate sau districte cu un grad inalt de răspândire coronavirus.
Statele Unite rămân în continuare, oficial, ţaracu cele mai multe pierderi din cauza coronavirusului. Până pe 2 mai 2023, în SUA au fost raportate 1.161.164 de decese din cauza COVID-19, potrivit datelor actualizate worldometers.info, cele mai multe fiind în California, cu peste 100 de mii, urmată de Texas, Florida, New York.