MENIU

Anunț ȘOC al președintelui Rusiei, Vladimir Putin

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, s-a exprimat marți împotriva unor noi sancțiuni împotriva Phenianului, calificându-le drept "inutile și ineficiente", avertizând totodată că "angajarea într-o isterie militară" în jurul Coreii de Nord "nu are niciun sens" și "poate să ducă la o catastrofă planetară", relatează France Presse, citată de Agerpres.

"Angajarea într-o isterie militară nu are sens (...) Toate acestea pot duce la o catastrofă planetară și la un număr mare de victime", a avertizat șeful statului rus.

"Rusia condamnă aceste exerciții" ale Coreei de Nord, care a anunțat că a efectuat cu succes duminică un test cu "bombă cu hidrogen". "Credem că este o provocare. Dar recurgerea la orice fel de sancțiuni în acest caz este inutilă și ineficientă", a afirmat Putin, în cadrul summitului BRICS , grupul celor cinci țări emergente (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud), ce a avut loc la Xiamen, în sud-estul Chinei.

Potrivit președintelui rus, Coreea de Nord nu va renunța la dezvoltarea programului său nuclear sub presiunea sancțiunilor, întrucât consideră acest program drept o problemă de securitate, relatează RIA Novosti. " Prin urmare, trebuie să încercăm să inițiem un dialog între toate părțile implicate", a pledat Vladimir Putin.

Pe de altă parte, el a criticat orice fel de răspuns militar posibil, o opțiune pe care Washingtonul nu a exclus-o: "Angajarea într-o isterie militară nu are sens, este o cale care duce la impas", a insistat liderul rus.

"Așa cum am afirmat la o întâlnire cu omologii mei ieri (luni), nord-coreenii vor mânca iarbă, dar nu vor renunța la programul nuclear dacă nu se vor simți în siguranță", a mai spus Putin, citat de agenția rusă de presă.

Înăsprirea sancțiunilor împotriva Coreei de Nord nu va produce vreo schimbare la nivelul de leadership la Phenian, dar ar putea conduce la suferință umană pe scară largă, a afirmat președintele Vladimir Putin, citat de Reuters.

Mai multe articole despre:
Coreea de Nord Vladimir Putin