MENIU

Anunț bombă în războiul politic Rusia-Turcia: Putin, noi măsuri după discursul din Parlament

Noi măsuri restrictive împotriva Turciei ar putea urma și o serie de acorduri cu această țară ar putea fi revizuite după discursul susținut de președintele Vladimir Putin în fața celor două camere reunite ale parlamentului rus, a declarat joi președintele Comisiei pentru afaceri externe din cadrul Dumei de Stat a Federației Ruse, Aleksei Pușkov, informează agenția de presă RIA Novosti.

"Putin a arătat că orice stat care se gândește să adopte o atitudine ostilă față de Rusia trebuie să înțeleagă la ce urmări va duce acest lucru, iar urmările vor fi foarte serioase. Vor fi, probabil, noi măsuri restrictive împotriva Turciei, vor fi revizuite o serie de acorduri ce fuseseră încheiate anterior", a spus Pușkov, potrivit Agerpres.

Potrivit parlamentarului rus, de la statutul unei țări cu un climat turistic, economic, politic și investițional favorabil, Turcia a ajuns "la vârful extrem al adversității față de Rusia", a spus președintele comisiei parlamentare ruse. "Oare a meritat acel foc de armă singular cele 10 miliarde de dolari pe care îi va pierde acum Turcia? La acest lucru ar trebui să se gândească cei de la Ankara și din alte țări", a avertizat politicianul rus.

În opinia sa, turcii "pur și simplu au fost stăpâniți de iritare din cauza operațiunii militare ruse" în Siria. "Acesta a fost, desigur, un pas foarte minuțios gândit și Putin a dat de înțeles că pentru el se va plăti un preț extrem de ridicat. Care va fi acest preț, vom vedea în următoarele luni", a conchis Aleksei Pușkov.

Președintele rus a atenționat joi că Turcia 'nu va scăpa doar cu roșii' și cu restricții pentru companiile turce din domeniul construcțiilor pentru "uciderea de piloți ruși" și că Ankara "va regreta nu o singură dată cele comise".

Aviația turcă a doborât în 24 noiembrie un bombardier rus. Moscova susține că acesta a fost doborât fără nicio atenționare, în spațiul aerian al Siriei, în timp ce Ankara afirmă că a avertizat de nenumărate ori aparatul rus, care încălcase spațiul aerian al Turciei.