MENIU

Angela Merkel: Rusia a anexat Crimeea

<p>ANGELA MERKEL</p>

Cancelarul german Angela Merkel a admis, marţi, că situaţia din Crimeea este de fapt o anexare a regiunii de către Rusia.

Situaţia din Crimeea pare a fi o "anexare" a regiunii ucrainene de către Rusia, consideră cancelarul Germaniei, Angela Merkel, citată de AFP.

"Se poate vorbi deja de o anexare", a declarat Merkel cu ocazia unei reuniuni a CDU/CSU.

"Rusia a furat Crimeea Ucrainei", a adăugat cancelarul german.

"Nu putem lăsa lucrurile aşa", a adăugat Merkel, insistând pe continuarea dialogului cu Rusia.

"Dar europenii trebuie să stabilească limite Rusiei, mai ales prin evocarea posibilităţii sancţiunilor", a spus Merkel.
Parlamentul din Crimeea a adoptat marţi o "Declaraţie de independenţă", etapă prealabilă înaintea referendumului programat duminică.

Un număr de 78 dintre cei 81 de deputaţi ai Parlamentului regional al Crimeei au adoptat marţi o "declaraţie de independenţă", o etapă prealabilă referendumului prevăzut pentru duminică privind alipirea la Rusia.

Parlamentarii au invocat precedentul independenţei Kosovo, recunoscută de ONU, pentru a-şi justifica demersul.
În comunicatul său, diplomaţia rusă subliniază că în cazul Kosovo, ONU şi mai multe state occidentale au apreciat că "nicio declaraţie unilaterală de independenţă a unei părţi a unui stat nu încalcă normele dreptului internaţional".

"Ministerul de Externe rus consideră decizia Parlamentului Crimeei ca fiind absolut legală", a anunţat diplomaţia rusă într-un comunicat. "Federaţia Rusă va respecta rezultatele exprimării libere a voinţei populaţiei Crimeei în cursul referendumului", adaugă ministerul, precizând că observatorii, în special Organizaţia pentru Securiatea şi Cooperare în Europa (OSCE), au fost invitaţi.

Mai multe articole despre:
Rusia Ucraina Angela Merkel Crimeea anexare