Angela Merkel, primele declaraţii după atentatele de la Bruxelles
Cancelarul federal german Angela Merkel s-a declarat îngrozită de atentatele de marți de la Bruxelles, însă hotărâtă să învingă terorismul.
„Oroarea este la fel de nemărginită ca și hotărârea de a învinge terorismul’ după aceste atentate. Asasinii de la Bruxelles sunt teroriști care nu au nicio considerație pentru regulile umanității”, a declarat Merkel la Berlin, în fața presei, precizând că cei care au comis atacurile sunt „dușmani ai tuturor valorilor umanității”.
Cei 28 de șefi de stat și de guvern din UE au denunțat, într-un comunicat comun, un atac ”împotriva societății deschise și democratice” a Europei.
Atentatele care au lovit marți Bruxellesul au vizat, dincolo de Belgia, valorile democratice ale Europei, capitala belgiană, unde se află sediile UE și NATO, fiind simbolul acestor valori, au subliniat numeroși lideri europeni.