Angela Merkel despre atentatul de la Kabul : „Este un atac absolut josnic într-o situaţie foarte tensionată”
Cancelarul federal german Angela Merkel a denunţat joi atentatul "absolut josnic" care a avut loc lângă aeroportul din Kabul şi în care au fost ucise cel puţin 13 persoane şi rănite alte câteva zeci.
„Evenimentele din această după-amiază arată că riscul este imens şi că este vorba de o situaţie foarte, foarte tensionată pentru a scoate oamenii din ţară" (din Afganistan), a adăugat cancelarul federal german în preambulul unui discurs asupra economiei susţinut la Berlin, scrie Agerpres.
"Nu cunoaştem încă toate detaliile, însă teroriştii au vizat persoane ce aşteptau în exteriorul aeroportului în speranţa de a părăsi ţara", a subliniat Angela Merkel. "Aceste persoane îşi doresc securitate şi libertate, prin urmare este vorba de un atac absolut josnic într-o situaţie foarte tensionată", a denunţat ea.
Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi alte 60 rănite în urma celor două explozii produse joi în apropierea aeroportului din Kabul, unde mii de cetăţeni afgani sunt aglomeraţi în încercarea de a părăsi ţara înaintea încheierii operaţiunilor internaţionale de evacuare. Degradarea situaţiei de securitate din capitala afgană a determinat statele participante la aceste operaţiuni de evacuare să anunţe încheierea lor chiar înainte de 31 august, data la care SUA au confirmat că-şi vor retrage din Afganistan ultimele efective militare, concentrate acum pe aeroportul din Kabul.
"Ştim că fereastra calendarului (de evacuare) se închide şi că zeci de mii de persoane au fost evacuate în siguranţă, însă ţin să reafirm astăzi că nu vom uita de cei care nu pot fi evacuaţi în siguranţă pe 'podul aerian'" la care participă armata germană, a promis Angela Merkel. "Ne vom continua eforturile pentru a asigura că ei vor părăsi ţara", a asigurat ea.