MENIU

Angela Merkel a votat împotriva legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex

Cancelarul german Angela Merkel a declarat vineri că a votat împotriva legalizării căsătoriilor între persoane de acelaşi sex pentru că, în opinia sa, căsătoria ar trebui să fie între un bărbat şi o femeie, însă ea şi-a exprimat speranţa că aprobarea măsurii de către Parlament va conduce la o mai mare coeziune socială, relatează Reuters, AFP şi DPA, potrivit Agerpres.

"Pentru mine, căsătoria este, în Legea Fundamentală, uniunea dintre un bărbat şi o femeie. De aceea nu am votat astăzi în favoarea acestui proiect de lege", le-a spus ea jurnaliştilor după votul din Bundestag (camera inferioară a Parlamentului) în favoarea amendamentului care va legaliza căsătoria între persoanele de acelaşi sex.

"Sper că votul de astăzi nu numai că promovează respectul între opinii diferite, dar va aduce şi o mai mare coeziune socială şi pace", a adăugat ea, subliniind că această chestiune este "extrem de emoţionantă... pentru ea personal".

Textul a fost adoptat cu o majoritate de 393 de aleşi din camera inferioară a Parlamentului german, în timp ce 226, toţi membri ai familiei conservatoare ai cancelarului german, s-au opus.

Noua lege, care trebuie aprobată de Bundesrat (camera superioară a Parlamentului) pentru a intra în vigoare, ceea ce se va întâmpla probabil până la sfârşitul anului, le va acorda cuplurilor de homosexuali dreptul de adopţie.

Mai multe articole despre:
Angela Merkel Căsătorii gay