MENIU

Anchetatorii egipteni analizează starea cutiilor negre ale zborului MS 804

<p>Tragedia EgyptAir</p>

Comitetul Egiptean pentru Investigaţia Accidentelor Aviatice a început duminică analiza cutiilor negre ale zborului EgyptAir MS 804, recuperate în timpul săptămânii de pe fundul Mării Mediterane. Experţii francezi şi americani participă la analiza condiţiei celor două cutii negre, pentru a stabili dacă pot sau nu să fie decodate cu tehnologia disponibilă în Egipt, scrie Reuters, scrie News.ro.

Mai mult, cutiile negre au fost extrase din carcasă şi uscate timp de opt ore într-o unitate militară egipteană.

Experţii conduc teste electrice înainte de a încerca să extragă informaţiile din cele două echipamente.

Recuperarea cutiilor negre ale aeronavei prăbuşite a fost o cursă contra timp pentru anchetatori, întrucât semnalul audio emis de acestea urma să înceteze la 24 iunie.

Un număr de 66 de persoane se aflau la bordul aeronavei Airbus A320, care s-a prăbuşit pe 19 mai, în timp ce efectua un zbor de linie Paris-Cairo.

Avionul a dispărut de pe ecranele radarelor greceşti şi egiptene, aparent fără să fi trimis un semnal SOS.

Între timp, cauza prăbuşirii este înconjurată în continuare de mister.

Ipoteza unui atac terorist nu este exclusă, însă nicio grupare nu a revendicat doborârea avionului. În vreme ce, analişti susţin că o eroare umană sau o defecţiune tehnică sunt de asemenea luate în calcul.

Date de zbor au arătat că detectoare de fum au fost declanşate în toaletă cu câteva minute înainte de dispariţia avionului de pe radare.

Potrivit anchetatorilor greci, aeronava a virat 90 de grade la stânga, iar apoi 360 de grade la dreapta, a pierdut altitudine, de la 11.300 de metri la 4.600 de metri, iar apoi la 3.000 de metri, şi a dispărut de pe ecranele radarelor.

Mai multe articole despre:
avion prăbuşit cutii negre EgyptAir MS 804