ANCHETĂ URIAȘĂ în Franța după incidentul teribil de Ziua Națională, din vestul țării, soldat cu 2 morți și mai mulți răniți
O anchetă pentru omucidere involuntară a fost declanşată, vineri, pentru a elucida circumstanţele în care două persoane, între care un copil de 7 ani, au murit la Cholet, în vestul Franţei. Tragicul incident s-a petrecut, joi, în timpul focului de artificii de pe 14 iulie, când a fost sărbătorită Ziua Naţională a Franţei, relatează AFP.
Un băiat de 7 ani şi sora lui de 24 de ani, veniţi împreună cu familia, au murit după ce mai multe proiectile i-au lovit pe spectatorii aflaţi la câteva zeci de metri de locul de lansare a artificiilor. Cauzele producerii incidentului sunt încă neclare, relatează Agerpres.
Un bărbat în vârstă de circa treizeci de ani, apropiat al fetei, a suferit arsuri grave. El a fost transportat într-o unitate specializată a spitalului din Tours. Potrivit procurorilor, viaţa sa nu este pusă în pericol.
Alţi şase spectatori, între care părinţii celor două victime, au suferit răni ușoare.
Audierile artificierilor şi ale organizatorilor au început vineri dimineaţă.
"Aştept să fie date rapid răspunsuri şi să se facă lumină cât de curând posibil", a declarat un procuror, pe canalul BFMTV.
Ancheta va încerca să stabilească dacă "au fost respectate sau nu toate măsurile de securitate şi în special cele privind apropierea publicului de locul de lansare a artificiilor (...)", a adăugat acesta.
Mai multe zeci de persoane au asistat la focurile de artificii aşezându-se în spatele gardului din jurul stadionului din oraş, în timp ce grosul spectatorilor se masaseră în piaţa principală.
Accidentul, dezvăluit de cotidianul Courrier de l'Ouest, a fost filmat şi difuzat pe larg pe reţelele sociale.
Contactat de AFP pentru a comenta circumstanţele accidentului, procurorul a vorbit despre un "incident de tir".