MENIU

Americanii vor să întărească sprijinul acordat irakienilor pentru cucerirea orașului Mosul

Americanii vor să își mărească sprijinul acordat forțelor irakiene pentru a cuceri orașul Mosul din mâinile grupării Statul Islamic (SI), a făcut cunoscut luni secretarul Apărării, Ashton Carter, potrivit AFP.

"Intenționăm să facem mai mult, atât în termeni de volum cât și în termeni de tipul activităților" militare, a explicat Ashton Carter în cursul unei conferințe organizate în comun la Pentagon cu șeful statului-major interarme, Joe Dunford.

Militarii americani acționează în prezent cu militarii irakieni pentru a stabili cum pot contribui la "accelerarea" campaniei pentru cucerirea orașului Mosul, al doilea ca mărime din Irak și aflat în mâinile islamiștilor radicali de la jumătatea lui 2014, a adăugat generalul Dunford.

Însușindu-și lecțiile din cucerirea localității Ramadi de către forțele irakiene la sfârșitul lui decembrie, militarii americani propun printre altele consolidarea sprijinului logistic acordat forțelor irakiene, care sunt nevoite să lupte la aproape 400 de kilometri de Bagdad.

Militarii americani mai propun Bagdadului capacități "deja oferite" în momentul bătăliei de la Ramadi, dar în final neutilizate, a precizat Ashton Carter.

La acea dată, americanii au propus să intervină cu elicopterelor lor de atac de tip Apache și să trimită consilierii lor militari mai aproape de linia frontului.

Guvernul irakian nu a dat curs propunerii, supus mai ales presiunilor din partea puternicelor miliții șiite care sunt iritate de întărirea prezenței militare americane în Irak, scrie Agerpres.

Statele Unite au în prezent aproape 3.900 de militari în Irak, care se consacră în principal activităților de consiliere și pregătire.

"Operațiunile împotriva orașului Mosul au început", a menționat generalul Dunford.

Mai multe articole despre:
armata Mosul Statul islamic Statel Unite