Amenințarea Rusiei pentru UE, după prelungirea sancțiunilor economice
Moscova consideră că sancțiunile UE impuse Rusiei și care au fost prelungite luni sunt ''nejustificate și ilegale'', a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al președintelui Vladimir Putin, avertizând că Rusia va răspunde la decizia blocului comunitar cu măsuri reciproce
''Nu e nimic nou. În schimbul de sancțiuni există principiul reciprocității — aceasta este baza abordării noastre'', a afirmat Peskov, potrivit RIA Novosti, citată de Agerpres.
''Noi nu am fost și nu suntem inițiatorii unor astfel de măsuri, dar în acest caz vom acționa pornind de la principiul reciprocității'', a insistat Dmitri Peskov.
În opinia sa, continuarea unei astfel de practici va aduce prejudicii nu numai economiei ruse, ci și intereselor economice ale statelor europene care au decis sancțiunile.
Miniștrii de externe din statele membre ale Uniunii Europene au decis luni, la Luxemburg, prelungirea sancțiunilor economice împotriva Rusiei până la sfârșitul lunii ianuarie 2016.
Decizia șefilor diplomațiilor din UE a fost luată în contextul în care sancțiunile instituite la adresa Moscovei, după anexarea Crimeii și declanșarea conflictului armat din estul separatist al Ucrainei, expiră la sfârșitul lunii iulie.