Amendă record de 5 miliarde de dolari pentru poluare, împotriva unei companii petroliere
Compania petrolieră americană Anadarko Petroleum va plăti 5,15 miliarde de dolari în cadrul unei înţelegeri cu Departamentul Justiţiei din SUA pentru stingerea mai multor procese privind poluarea, cea mai mare sumă câştigată de guvernul american într-o astfel de speţă, potrivit Financial Times.
Suma reprezintă cel mai mare succes al Departamentului Justiţiei în zona problemelor de mediu, depăşind cele patru miliarde de dolari plătite în 2012 de grupul BP în urma deversării catastrofale de petrol din Golful Mexic, cauzată de explozia platformei Deepwater Horizon.
Cu toate acestea, amenda este cu mult mai redusă faţă de sancţiunea maximă de 14,2 miliarde de dolari propusă în luna decembrie de o instanţă din SUA, în timp ce guvernul american şi colectivul de reclamanţi asociaţi în procese împotriva Anadarko au cerut iniţial daune de 25 miliarde de dolari.
Acţiunile companiei au urcat cu 14,5% după anunţarea înţelegerii.
Dosarul se referă la activităţile companiei energetice Kerr-McGee, preluată în 2006 de Anadarko. Kerr-McGee a fost acuzată că a deversat deşeuri toxice, inclusiv toriu, creozot şi uraniu, la mai mult de 4.000 de locaţii din SUA pe o perioadă de câteva zeci de ani.
Printre reclamanţii asociaţi în proces cu guvernul federal se numără mai multe administraţii statale, triburile Navajo şi persoane fizice.
Aproximativ 88% din suma obţinută de guvern în înţelegere va fi distribuită către administraţiile statale asociate în proces, către triburile Navajo şi agenţii de protecţie a mediului, cu scopul de a curăţa locaţiile afectate. Restul de 12% va merge într-un fond destinat despăgubirii populaţiei afectate.
Anadarko a fost implicată şi în scandalul Deepwater Horizon, deoarece deţinea 25% din drepturile comerciale asupra exploatării Macondo din Golful Mexic. Compania nu era însă operatorul sitului şi nu avea dreptul sau obligaţia legală de a interveni, astfel că instanţa nu a inclus-o printre părţile acuzate. Totuşi, ca acţionar, Anadarko va trebui să suporte o parte din amenzi.