Ambasadorul UE la Chișinău, după victoria lui Dodon: Nu cred că relațiile se vor schimba foarte mult
Șeful delegației Uniunii Europene la Chișinău, Pirkka Tapiola, consideră că relațiile dintre UE și Republica Moldova nu se vor schimba foarte mult după victoria socialistului prorus Igor Dodon în al doilea tur al scrutinului prezidențial de duminică, urmând ca ele să fie judecate "pe baza faptelor, mai puțin a vorbelor".
"Nu cred că (relațiile UE-R.Moldova — n.r.) se vor schimba foarte mult. În primul rând, avem o linie de politici foarte consistentă în relațiile noastre cu Republica Moldova. Este o țară foarte importantă pentru noi, un vecin de importanță strategică. Ca și în cazul Guvernului, am avut o abordare foarte clară: judecăm foarte mult relațiile noastre pe baza faptelor", a declarat Pirkka Tapiola într-un interviu pentru AGERPRES.
El a mai spus că Acordul de Asociere dintre UE și Republica Moldova "merge relativ bine", cel puțin în ceea ce privește partea de comerț, recunoscând însă că "ar putea merge și mai bine".
"Avem o politică centrată foarte mult pe reforme reale, schimbare, transformare. Vom continua să lucrăm cu autoritățile Republicii Moldova pentru a promova și a facilita reformele, în beneficiul cetățenilor acestei țări. Interesul principal al UE este o țară prosperă, dezvoltată și modernă la granițele noastre. Cred că acesta este interesul nostru fundamental și va continua să fie obiectivul nostru", a afirmat diplomatul european.
Întrebat dacă afirmațiile din campanie ale președintelui ales Igor Dodon privind consolidarea legăturile Republicii Moldova cu Rusia ar trebui să fie un motiv de îngrijorare, Pirkka Tapiola a spus că va judeca lucrurile "pe baza faptelor, mai puțin a vorbelor" și că relația dintre Chișinău și Bruxelles "este atât de profundă, încât nu poate fi răsturnată sau destabilizată foarte ușor".
"Suntem legați unii de ceilalți prin conexiuni precum asocierea politică și integrarea economică. Acestea sunt bazele Acordului de Asociere, ale Parteneriatului Estic. Suntem principalul partener economic și principalul donator pentru această țară", a subliniat el.
"Aș spune că este oarecum de înțeles de ce țările din această regiune vor să aibă relații bune cu toate direcțiile. Să fim sinceri: nu există nimic în Acordul de Asociere care să fi fost vreodată împotriva acestui lucru. Dimpotrivă, am vrut să avem un acord care se bazează pe principiul deschiderii: deschidere în comerț, deschidere în privința oportunităților, în schimburile culturale", a mai spus diplomatul european în interviul pentru AGERPRES.
"Dar avem de asemenea o relație contractuală cuprinzătoare între noi. Am înțeles foarte bine că Guvernul Republicii Moldova este extrem de angajat să lucreze pe baza acestei relații. Aș spune să judecăm lucrurile pe baza faptelor, mai puțin a vorbelor. Cred că relația noastră este atât de profundă, încât nu poate fi răsturnată sau destabilizată foarte ușor", a precizat ambasadorul UE.
Candidatul socialist prorus Igor Dodon a câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale de duminică din Republica Moldova, obținând 52,18% din voturi. El a învins-o pe contracandidata proeuropeană Maia Sandu, care a obținut 47,92% din sufragii.