Ambasadorul Germaniei la București: Europa ar fi mai pașnică dacă și alții ar urma modelul României
Europa ar fi mai pașnică "dacă și alții ar urma modelul României de conlocuire", a declarat luni ambasadorul Germaniei la București, Werner Hans Lauk, la celebrarea Zilei Unității Germane.
"Aș dori să mulțumesc Guvernului României în mod explicit pentru modul exemplar în care gestionează relația cu minoritatea germană ca și cu celelalte minorități din țara dumneavoastră. Europa ar fi mai pașnică dacă și alții ar urma modelul României de conlocuire", a apreciat diplomatul, potrivit Agerpres.
Ambasadorul german a mai vorbit despre provocările cu care se confrunta Europa, dar și restul lumii, despre criza migranților și situația din Ucraina, dar și despre Brexit. "Un mare număr de oameni din alte țări continuă să caute protecție din calea războiului, a persecuțiilor politice, a greutăților economice. (...) În țara vecină, Ucraina, situația nu s-a schimbat semnificativ, așa cum prevede acordul de la Minsk. (...) Sunt încântat că România e dedicată proiectului european și a reușit să își facă mai bine auzită vocea în Europa, pentru binele comun", a arătat el.
Lauk a evidențiat relația bilaterală România-Germania, marcată de o colaborare "tot mai apropiată". ''Companiile germane au continuat să investească sustenabil în România și să creeze locuri de muncă calificate", a spus Werner Hans Lauk.
Diplomatul german a adăugat că misiunea sa în România este ultima din carieră și a apreciat caracterul "extraordinar de deschis, cordial și ospitalier al românilor". "Mă bucur că pot ieși la pensie având amintiri atât de bune legate de această ultimă misiune a mea", a mai spus Werner Hans Lauk.
Recepția ce a celebrat Ziua Unității Germane a avut loc la Teatrul Național București, iar invitatul special al evenimentului a fost premierul Dacian Cioloș. Printre cei prezenți s-au numărat ministrul de Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Justiției, Raluca Prună, ministrul de Interne, Dragoș Tudorache, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, oameni de cultură, membri ai corpului diplomatic acreditat la București.