MENIU

Alexandr Litvinenko a murit în spital la Londra

Fostul spion rus Alexandr Litvinenko, în vârstă de 41 de ani, a murit în spital în această noapte, au anunţat surse medicale de la Londra, citate de Reuters şi agenţia France Presse. El a fost internat la University College Hospital, la 17 noiembrie, în stare foarte gravă. Decesul s-a produs la ora 23 şi 21 e minute, ora României.

Fostul spion a început să se simtă rău după 1 noiembrie, după ce a luat masa în compania unui italian. Interlocutorul lui Litvinenko pretindea că deţine informaţii cu privire la asasinul jurnalistei Anna Politkovskaia, ucisă în apartamentul său de la Moscova la 7 octombrie. În aceeaşi zi, el a întâlnit doi ruşi într-un hotel. Echipa medicală din spitalul londonez a stabilit că Litvinenko a fost otrăvit cu thalium.

Cazul este investigat de departamentul anti-terorism al Scotland Yard. Fost spion KGB, Litvinenko a continuat să servească şi în agenţia succesoare, serviciul rus de Securitate FSB. În 1998, el şi-a acuzat public superiorii că i-au ordonat să îl ucidă pe magnatul Boris Berezovski. Refugiat în Marea Britanie în anul 2000, s-a numărat printre cei mai vehemenţi critici ai preşedintelui rus Vladimir Putin. Prietenii lui Litvinenko afirmă că asasinarea acestuia a fost pusă la cale de Kremlin, acuzaţie respinsă de oficialii ruşi.
Mai multe articole despre:
Londra spital Alexandr Litvinenko