MENIU

Alertă MAE - Atenţionare pentru românii care vor să călătorească în Slovenia: Cod roşu de ploi torenţiale şi risc de inundaţii

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Slovenia despre un cod roşu de ploi torenţiale cu risc de inundaţii.

 

Republica Slovenia – Cod roșu de ploi torenţiale şi risc de inundații

 
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Slovenia că agenţia locală pentru mediu a emis, pentru data de 27 octombrie 2023, un cod roșu de ploi torențiale cu risc de inundaţii și vânt cu viteză la rafale de peste 100 km/h.

De asemenea, există riscul producerii unor alunecări de teren, în special în zonele care au fost calamitate în cursul inundațiilor din luna august 2023 și unde infrastructura nu a fost încă refăcută. Inundații sunt posibile și în zona de coastă.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Ljubljana: +38615057335, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție și telefonul de permanență al misiunii diplomatice a României în Republica Slovenia: +38640980068.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet https://ljubljana.mae.ro/www.meteoalarm.org,  www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care se deplasează în străinătate au la dispoziție aplicația „Călătorește în siguranță” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informații şi sfaturi de călătorie.