MENIU

Alertă în nord-vestul Franţei. O operaţiune antiterorism este în curs de desfăşurare

<p>Refugiatul afgan, bănuit că ar fi plănuit un atac terorist la Paris, a fost eliberat</p>

O operaţiune antiteroristă este în curs de desfăţurare în centrul oraşului francez Mantes-la-Jolie (Yvelines, nord-vestul Franţei), relatează Le Parisien.

Echipe ale forţei de elită BRI (Brigade de Recherche et d’Intervention, Brigada de Căutare şi Intervenţie) se află la faţa locului şi au intrat într-un imobil.

Deocamdată nu se ştie care este ţinta raidului.

Vineri, Poliţia de la Paris a arestat un afgan suspectat de pregătirea unui atentat şi căutat de câteva zile.

Bărbatul făcea obiectul unei “fişe de atenţionare” potrivit căreia era suspectat că pregăteşte un atentat în capitală, dar forţele de ordine nu dispuneau decât de fotografia sa.

Suspectul, care ar fi intrat în Franţa în urmă cu două luni, era căutat în urma unei informări. El ar fi tranzitat printr-o tabără de refugiaţi.

Nu este clar dacă raidul din Mantes-la-Jolie are legătură cu această arestare.

Franţa s-a confruntat luna trecută cu două atentate islamiste. Un susţinător ISIS a ucis 84 de persoane la Nisa, când a intrat cu un camion în mulţimea strânsă să vadă focul de artificii de Ziua Bastiliei.

Doi jihadişti au ucis un preot şi au luat mai mulţi oameni ostatici într-o biserică din apropiere de Rouen.

Autorităţile franceze au declarat stare de urgenţă în luna noiembrie, când echipe de comando teroriste au ucis 130 de oameni la Paris.

Sursa: news.ro

Mai multe articole despre:
Franţa operațiune antiteroristă