MENIU

Alertă în Franţa: Şapte speologi, blocaţi pe timp de furtună într-o peşteră

Alertă în Franţa: Şapte speologi, blocaţi pe timp de furtună într-o peşteră

Şapte speologi spanioli au rămas blocaţi, miercuri, într-o peşteră din sudul Franţei, de la baza munţilor Pirinei, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile din ultimele zile.

Cele şapte persoane sunt prinse într-o peşteră din comuna Herran, din departamentul Haute-Garonne, pe fondul intemperiilor din ultimele zile, a precizat miercuri dimineaţă jardameria franceză, citată de Le Figaro.

Dintre cei 15 speologi blocaţi iniţial, opt dintre aceştia au reuşit să se elibereze şi au alertat autorităţile din Luchon, miercuri dimineaţă, în jurul orei locale 04.00 (05.00 - ora României), scrie Mediafax.

Nu se stabilise niciun contac cu ceilalţi şapte până la ora locală 08.00 (09.00 - ora României).

Peste 20 de departamente din Franţa s-au aflat sub cod portocaliu de ploi şi vânt în ultimele zile.

Mai multe articole despre:
Franţa furtuna speologi perşteră