MENIU

Alertă în Franţa! Aeroportul din Toulouse a fost evacuat pentru o 'inspecție de securitate'

Aeroportul Toulouse-Blagnac (sud) a fost evacuat miercuri dimineață pentru o 'inspecție de securitate', a declarat poliția de frontieră, în condițiile în care Franța se află în alertă maximă după atentatele de marți de la Bruxelles, relatează AFP.

Numeroși călători au postat pe Twitter imagini care arată pasageri adunați în fața principalei clădiri pentru plecări și sosiri.

Se pare că inclusiv pasagerii care se aflau în avioanele pregătite de decolare au fost dați jos din aeronave.

 

Un corespondent AFP aflat la fața locului a declarat că principala clădire a aeroportului a fost evacuată de două ori începând de la ora 7:00 și că toată lumea era încă afară cu puțin timp înainte de ora 8:00.

'Facem o inspecție de securitate', a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al PAF, fără a face alte precizări.

Mai multe articole despre:
aeroport Franţa pasageri Toulouse