MENIU

Alertă în Belgia. Un cartier din Liege, evacuat după ce un bărbat cu o macetă a fost în zonă

Alertă în Belgia. Un cartier din Liege, evacuat după ce un bărbat cu o macetă a fost în zonă

Un cartier din oraşul belgian Liege a fost evacuat, după ce un bărbat înarmat cu o macetă a fost văzut în zonă, au anunţat autorităţile, precizând că suspectul, de origine turcă, a fost reţinut, relatează Russia Today.

Poliţia din Liege a fost sunată duminică dimineaţă, în jurul orei locale 6.30 (7.20 ora României), pentru a fi alertată că un bărbat înarmat cu o macetă se află pe o stradă din cartierul Carre.

Zona a fost închisă imediat de poliţie, iar un bărbat în vârstă de circa 20 de ani, de origine turcă, a fost arestat. Potrivit primelor informaţii, acesta nu planifica un atac.

Autorităţile au anunţat că suspectul nu are cazier. Portalul SudInfo scrie, însă, că este posibil ca acesta să fi oferit un nume fals Poliţiei.

Incidentul a avut loc la o zi după ce două poliţiste au fost rănite de un bărbat înarmat cu o macetă în oraşul belgian Charleroi, conform news.ro.

Autorul atacului, care a striga “Allah Akhbar", a fost ucis de un al treilea poliţist afla la faţa locului.