MENIU

Alertă cu bombă la Belgrad!Premierul sârb și-a anulat programul de miercuri și n-a mai mers la birou

O clădire din centrul Belgradului, care aparține companiei aeriene naționale sârbe Air Serbia, a fost evacuată miercuri în jurul orei 10 dimineața în urma unei alerte cu bombă, relatează agenția Tanjug.

Unele surse din presa sârbă vehiculează ideea că unul dintre apartamentele din respectiva clădire ar aparține premierului Aleksandar Vucic, în timp ce alte surse susțin că acesta ar deține o locuință prin apropiere, informații neconfirmate de poliție.

Prin presa belgrădeană se mai afirmă că sub un autoturism din acea zonă s-ar fi găsit un 'pachet suspect'. Un reporter al agenției Tanjug afirmă că un autoturism a fost scos remorcat din parcarea acelui edificiu, iar poliția și geniștii au părăsit perimetrul în jurul orei 14:00, după ce au terminat investigațiile la fața locului.

Potrivit cotidianului Blic, preluat de agerpres, premierul Aleksandar Vucic și-a anulat tot programul de miercuri și nu a mai venit la birou, informație confirmată de purtătoarea sa de cuvânt, care însă nu a oferit detalii despre motivele acestei decizii.

Acest eveniment survine în contextul tensionat provocat de găsirea sâmbătă seara a unui autoturism cu arme parcat foarte aproape de locuința personală a premierului sârb, într-un loc de unde mașina sa ar fi o țintă ușoară. Printre armele și munițiile descoperite se regăsesc un lansator de grenade reactive, grenade de mână și muniții pentru pistoale-mitralieră și pentru puști cu lunetă.

Premierul Vucic nu mai locuiește în respectiva locație, o vilă situată într-o suburbie împădurită a capitalei Belgrad, el stabilindu-se la reședința sa oficială, dar mai vine acolo în vizită la părinții săi. În relatările ulterioare a fost avansată ipoteza unei tentative de asasinat care l-ar fi vizat pe fratele său, Andrej.

 

 

Mai multe articole despre:
bombă Belgrad