MENIU

Aleksandr Lukaşenko, mesaj HALUCINANT pentru belaruși: "Să strângă din dinţi şi să facă ce le spun eu''

Aleksandr Lukaşenko

Preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, le-a cerut, joi, belaruşilor să i se supună ''dacă vor să trăiască liniştiţi'', în contextul în care ţara s-ar putea vedea implicată în aşa-numita ''operaţiune militară specială'' a Rusiei în Ucraina, transmite EFE.

''Dacă vor ca totul să fie liniştit, dacă vor să facă baie şi să le facă baie copiiilor lor cu apă caldă, dacă vor să aibă căldură în case, să aibă gaz, combustibil, să aibă ce mânca şi cu ce să se îmbrace, atunci să strângă din dinţi şi să facă ce le spun eu'', a declarat Lukaşenko într-o reuniune cu guvernul, potrivit agenţiei de stat BELTA, citată de Agerpres.

Lukaşenko, care la începutul acestei luni a anunţat că a ajuns la un acord cu omologul său rus Vladimir Putin pentru a desfăşura un grup regional comun de trupe pe teritoriul belarus, a susţinut că le-a cerut militarilor să informeze poporul în legătură cu tot ceea ce se întâmplă.

Liderul de la Minsk s-a plâns că opozanţii săi îl acuză că încearcă să intimideze poporul pentru a păstra controlul: ''Dimpotrivă! Nu vreau să vă sperii. Pur şi simplu vreau să informez poporul de tot ceea ce se întâmplă, în proporţie de 100%. Şi ca poporul să ia apoi o decizie. Dacă vor să se bage în probleme, aşa să facă. Să pună mâna pe drapel şi tot înainte''.

Preşedintele belarus, aflat la putere de mai bine de un sfert de secol, s-a confruntat în 2020 cu cele mai importante proteste din toate mandatele sale, după ultimele alegeri prezidenţiale, calificate drept frauduloase de opoziţie şi de comunitatea internaţională.

De atunci, Lukaşenko a insistat să denunţe ceea ce el a numit ameninţări externe din partea NATO şi a Ucrainei şi a devenit cel mai important aliat al Rusiei, sprijinind chiar Moscova în campania sa militară împotriva ţării vecine, mai arată sursa citată.