ALEGERI PREZIDENŢIALE, SLOVACIA. Milionarul Andrej Kiska l-a învins pe Robert Fico
Premierul slovac Robert Fico a pierdut alegerile prezidenţiale în faţa milionarului Andrej Kiska, un începător în politică.
Andrej Kiska, un milionar filantrop, novice în lumea politică, a câştigat net al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din Slovacia, după numărarea buletinelor din 90 la sută dintre circumscripţii, potrivit datelor oferite de Comisia Electorală, relatează AFP.
Kiska obţine 59,4 la sută din voturi, clasându-se în faţa premierului social-democrat Robert Fico (40,6 la sută din voturi), pe baza cifrelor oficiale ale Comisiei.
"Numărătoarea voturilor nu s-a încheiat, dar ţin să îl felicit pe Kiska pentru alegerea sa la preşedinţie", a declarat Fico, într-o scurtă intervenţie în faţa presei.
"Vreau să îmi ofer câteva zile pentru a analiza situaţia", a adăugat el, fără să accepte să răspundă la întrebările jurnaliştilor.
Kiska, fost magnat al creditelor de consum devenit filantrop, este un centrist fără partid. El mizează pe imaginea sa de filantrop nevizat de acuzaţiile de corupţie care au acaparat în ultimii ani clasa politică.
Potrivit presei din Bratislava, aceste alegeri prezidenţiale au valoarea unui referendum pentru Guvernul lui Robert Fico, premier în perioada 2006-2010 şi apoi din 2012.
Alegerea lui Fico în funcţia supremă în stat ar fi oferit partidului său, Smer-SD un control total asupra preşedinţiei, Parlamentului (83 de locuri din 150) şi al Guvernului - o situaţie inedită de la independenţa Slovaciei în 1993.
Kiska va reprezenta o contrapondere la Guvern.
"Chiar dacă va fi învins, Robert Fico va continua să ocupe funcţia de premier, Guvernul şi Parlamentul îşi vor continua activitatea", a declarat preşedintele Parlamentului, Pavol Paska, pentru postul de televiziune TA3.
Noul şef al statului va depune jurământul la 15 iunie, la expirarea celui de-al doilea mandat actual al preşedintelui de stânga, Ivan Gasparovici.