MENIU

Alegeri Portugalia: Dreapta devansează opoziția socialistă, conform sondajelor la ieşirea de la urne

Coaliția de dreapta, aflată la putere, devansează opoziția socialistă în urma alegerilor legislative desfășurate duminică în Portugalia.  

Aceasta ar putea chiar să-și păstreze majoritatea absolută în parlament, potrivit sondajelor realizate la ieșirea din secțiile de votare, informează Agerpres.

Alianța guvernamentală a premierului Pedro Passos Coelho, la putere din 2011, este creditată cu 36,4% până la 43% din voturi, față de 29,5% până la 35% pentru Partidul Socialist, condus de fostul primar al Lisabonei Antonio Costa, indică trei anchete ale căror rezultate au fost difuzate de posturile de televiziune.